Caută
  • madalinamargarit

Dragoste in vremea coronavirusului

Actualizată în: 20 Oct. 2020

Trecem printr-o perioada pe care nu am mai trait-o pana acum. Este plina de anxietate, implica izolare, amanare indefinita a planurilor si o lipsa de control mai pregnanta decat in restul cotidian.

Fiecare dintre noi suntem familiarizati poate cu fiecare dintre acestea. Toti am trait momente de panica punctuala sau chiar si anxietate generalizata mai ales in situatii care ies din controlul nostru. Toti am avut momente in care am preferat sa ne izolam social pentru a sta noi cu noi, timp pentru noi, sa citim, sa ascultam muzica si sa dansam singuri in casa. Si toti poate am avut perioade in care a trebuit din varii motive financiare sau de sanatate sa amanam planuirea de evenimente, calatorii. Insa acum spre deosebire de atunci sunt toate deodata si sunt impuse din afara noastra. Este ceva ce nu putem controla la care trebuie sa ne supunem si atat. Rebeliunea poate avea consecinte grave, de viata si de moarte, putem duce la raspandirea contaminarii. #stamacasa #izolare #coronavirus #anxietate

Putem incerca sa intelegem. Sa intelegem propria anxietate si pe a celorlalti, sa le contextualizam, sa privim cu intelegere si compasiune.

Putem face ceva totusi! Putem incerca sa intelegem. Sa intelegem propria anxietate si pe a celorlalti, sa le contextualizam. Sa privim cu intelegere si compasiune pe cei ce cumpara in nestire de la hartie igienica la drojdie si faina. Si chiar pe cei ce se considera imuni, ii putem intelege daca ne gandim ca asa se apara de anxietate negand ca ar putea pati ceva.

Cred ca reactionam remarcabil de bine intr-o perioada extrem de incerta. Cred ca aratam individual dar si colectiv si ce e mai bun in noi dar si ce mai infricosator.

E un moment in care fragilitatea umana nu mai poate fi negata. Un virus vizibil la microscop este responsabil pentru rasturnarea vietilor noastre cat si pentru existenta noastra. Nu ne mai putem ascunde de cat de vulnerabili suntem desi incercam s-o facem in continuare. Suntem obligati sa ne izolam ceea ce ne ofera mai mult timp. Insa parca am uitat ce sa facem cu acest timp. Eram obisnuiti sa fim mereu pe fuga. Sa ne facem planuri inainte de a le termina pe celelalte incepute. Sa calatorim pentru a ne distra. Sa ne adunam pentru a ne bucura. Deodata totul s-a oprit. E liniste, aer curat si timp. Timp cu familia. Timp cu noi insine. Si nu stim ce sa facem cu noi in aceasta mare de timp.

Lasam gandurile sa vina insa nu le gandim.

Lasam gandurile sa vina insa nu le gandim. Ne lasam aruncati in valtoarea grijilor fara a incerca sa discernem probabilitatea ca ceea ce ne ingrijoreaza sa se intample. Si chiar daca am face asta suntem intr-o perioada in care pare ca tot ce ne temem devine realitate. Ni se arata lipsa de sens a vietii, absurditatea a ceea ce inseamna sa fii om. Rationalizarile nu mai au sens, pentru ca nu mai putem gasi sens ci doar poate acceptare a propriei fragilitati umane.

Hai sa radem in fata absurdului, sa il ridiculizam intr-atat incat intreaga sa putere este minimizata.

Cum sa imbratisam aceasta absurditate fara a ne lasa mancati de panica, tristete si singuratate?

Pai sa radem de propria conditie, de absurd. Sa ne uitam la permanentele imprejurimi ca la o calatorie in care descoperim ce avem cu noi si langa noi mereu. Sa ne bucuram de ceea ce este, mai mult decat sa ne plangem de ceea ce ne lipseste. Sa vorbim mai mult si mai sincer cu cei apropiati. Sa ne impartasim fricile si supararile, pentru ca acum mai mult decat oricand cu siguranta ca si ceilalti simt ceea ce simtim si noi. Chiar si ura fata de acest inamic invizivil atat de puternic. Avem libertatea si dreptul sa o exprimam. In loc sa ne atacam si judecam reciproc sa invatam sa fim mai ingaduitori. Sa gasim recunostinta, curaj in a fi vulnerabili si acceptare in absurditatea vietii.

938 afișare0 comentariu