Caută
  • madalinamargarit

Politica, Relativitate si Psihoterapie

Ganduri despre azi


Traim intr-o perioada in care suntem bombardati de informatii pe toate canalele, in care nu mai reusim sa distingem intre ce informatii sa alegem, de unde sa le auzim si pe care sa le consideram credibile. Totul este intr-o continua miscare si cred ca toti traim cumva cu impresia ca daca ne oprim vom pierde pasul, vom ramane in urma cumva si va trebui sa recuperam, ceea ce ne va incarca si mai tare. Ni se prezinta titluri socante pentru a ne atrage sa citim articolul pentru ca sunt mii, poate milioane de articole din care poti alege sa citesti in orice moment. Aceasta multidudine de posibilitati ne incurca, ne poate bloca in a alege, sau ne va crea o stare de anxietate. Insa dicolo de asta ne va crea un context in care vom cauta mereu “the tagline”, au aparut chiar aplicatii care iti povestesc carti in 15 minute pentru a stii despre ce este vorba intr-o carte, a lua “esenta”, ideea principala a cartii dar care pierd din vedere simpla si reala placere, sau doar rulare, in care parcurgi pasaje lungi si poate uneori chiar anoste, dar care impreuna creeaza un moment.

Au aparut chiar aplicatii care iti povestesc carti in 15 minute pentru a stii despre ce este vorba intr-o carte, dar care pierd din vedere simpla si reala placere a unui moment.

Pare sa cautam sa ne infruptam din toate cate putin insa fara a merge dincolo de perdeaua de fum ce inconjoara in prima faza lucrurile.

Politica americana si nu numai, merge pe premise in care prezinta un candidat prin pozitionarea acestuia fata de diverse probleme. Fara a merge chiar nici eu in profunzimea acestei analogii si a diseca campaniile electorale, vreau doar sa spun ca nu merge nimeni mai departe de problema de la suprafata ci doar prezinta pozitionarea fata de o anume problematica curenta. Eu cred ca putem cumva conveni fara o cunoastere profunda a istoriei lumii de pana acum, ca tot ceea ce se intampla in prezent este o consecinta a alegerilor si actiunilor din trecut, si ca starea lucrurilor este cu mult mai complexa decat doar o parere ce implica alegerea unei parti in detrimentul celeilalte.



Cumva la fel tratam si mintea si emotiile noastre. Mergem cu greu la psihoterapie si daca o facem mergem pentru a primi rezumatul, pastila magica sau cuvintele, sfatul magic care va rezolva problema. Este de inteles de ce s-au desprins atat de multe tipuri de terapii scurte, cautand sa satisfaca aceasta cerinta stringenta a multora dintre noi: nu am timp, ajuta-ma azi, acum, sa rezolv ceea ce m-a adus în acest punct.

Nu ma dezic total de aceasta mentalitate a secolului XXI, insa in ce priveste psihoterapia si felul in care ma privesc pe mine ca intreg incerc sa caut dincolo de suprafata. Ceva din istoria mea m-a facut sa vad mereu ca dincolo de ceea ce spune sau face cineva este mai mult. Am inteles de mica, ca tacerea poate fi mai plina de cuvinte decat cea mai lunga conversatie. Am observat cumva ca atat eu dar si altii sustineam cu tarie ceva, insa ne trezeam actionand cumva in alta directie. Mai tarziu am aflat de inconstient si impactul sau major in viata noastra, ceea ce m-a impins sa caut o formare într-o psihoterapie ce merge mai departe de suprafata lucrurilor.

Psihoterapeutul a facut o formare complementara ce urmeaza facultatii (poate fi urmata atat de psihologi cat si de psihiatrii) intr-un tip de terapie pe care il considera eficient, in care crede din varii motive.

Pentru a va informa pe scurt exista psiholog, psihiatru si pshioterapeut. Psihologul a urmat cursurile facultatii de psihologie. Psihiatrul a urmat cursurile facultatii de medicina, a ales specializarea de psihiatrie, a facut un rezidentiat in psihiatrie si ca practician are dreptul si abilitatile necesare pentru a prescrie medicamente. Psihoterapeutul a facut o formare complementara ce urmeaza facultatii (poate fi urmata atat de psihologi cat si de psihiatrii) intr-un tip de terapie pe care il considera eficient, în care crede din varii motive. Aceste formari sunt de foarte multe feluri de la Terapie cognitiv comportamentala, la Gestalt, Analiza tranzactionala, Psihanaliza, Psihoterapie Psihanalitica si multe altele. Formarile sunt studii complementare atat teoretice dar nu numai. In cazul psihoterapiei psihanalitice formarea complementara dureaza 4 ani si implica si o analiza personala (psihoterapie) a candidatului de minim 4 ani cu minim 2 sedinte de psihoterapie pe saptamana. Este o formare ce are în vedere faptul ca pentru a ne putea prezenta într-un cadru psihoterapeutic ca psihoterapeuti trebuie sa ajungem sa ne cunoastem pe noi foarte bine inainte de a sustine pe altcineva intr-un proces de cunoastere si remodelare interna.

Timpul este cel de care pare sa avem parte cel mai putin in acest secol al vitezei.

Cu aceasta lunga expunere si contrara a tot ceea ce am punctat cumva in acest articol ma intorc sa spun ca eu cred într-o abordare terapeutica ce merge dincolo de un simptom prezent la un moment dat - cum ar fi insomnie, fobii diverse. Pledez, incerc sa pledez pentru o terapie ce se intinde pe perioade lungi de timp, si asta pentru ca are nevoie de timp pentru a se desfasura si pentru a avea un real impact.

Cumva desi un concept pur teoretic bazat pe miscarea soarelui in jurul Pamantului ne gestionam viata in baza acestui concept. Timpul este cel de care pare sa avem parte cel mai putin in acest secol al vitezei. Si facem alegeri importante in incercarea de a-l irosi cat mai putin insa paradoxal este ca precum saracul care nu are bani sa cumpere lucruri ieftine, nici noi nu avem suficient timp sa il irosim pe nimicuri.

Acum felul în care fiecare incadreaza aceste nimicuri este o alegere personala in definitiv.

Psihoterapia psihodinamica are nevoie de timp pentru a se cladi o relatie, pentru a ajunge sa cunosti clientul si a-i veni lui in ajutor. Contrar opiniei generale psihoterapeutul nu ofera sfaturi si nu are cate un sfat in buzunar pentru fiecare situatie. Psihoterapia ia in considerare individul si se adapteaza la acesta. Clientul dicteaza pasul si adancimea, el este cel ce prin propriile asocieri si expuneri ajuta terapeutul sa il inteleaga si sa il traduca la randul sau inapoi clientului. Psihoterapeutul ofera o alta perspectiva, vine cu o noua interpretare a unei realitati care raneste, blocheaza, anxieteaza din punctul din care este vazuta de client in acel moment.

Ceea ce nu inseamna ca nu pot exista psihoterapii psihodinamice de scurta durata, din contra. Asa cum am spus clientul dicteaza, inclusiv durata, iar daca acesta vine cu o prolema clar definita atunci asta se va lucra in psihoterapie.

Psihoterapia psihanalitica poate aduce schimbari profunde si pe termen lung, dar asta se poate realiza doar in urma unei terapii indelungate. Noi impreuna cu ceilalti ne cladim zi de zi, oricat de gresit am face-o ne atasam de ceea ce cladim, macar pentru o perioada de doliu a ceea ce lasam in urma si cinstire a noastra ca fiinte as zice ca avem nevoie de timp.

#psihoterapie #psiholog #psihiatru #timp #psihanaliza #terapeut

49 afișare0 comentariu