Cand ne dorim sa fim vazuti si recunoscuti, descoperiti mai mult decat sa ne aratam, dezvaluim
Uneori ne ascundem voit de ceilalti alteori ne ascundem chiar si de noi insine. Cu totii ne dorim sa fim vazuti ca si copii, strategia jocului de-a fata-ascunselea isi are apogeul in momentul in care suntem descoperiti. Ca si adulti este un mecanism de aparare, insa atunci cand nimeni nu ne recunoaste devine o capcana, este frustrant. Este un sentiment acut de insingurare cand auzi in jurul tau cum jocul continua insa simti ca nimanui nu ii pasa suficient pentru a veni sa te gaseasca.
Este un sentiment acut de insingurare cand auzi in jurul tau cum jocul continua insa simti ca nimanui nu ii pasa suficient pentru a veni sa te gaseasca.
Cu totii cautam relatii cu ceilalti in care sa ne simtim recunoscuti si valorizati. Este o nevoie eminamente umana. Pentru cei care nu s-au simtit vazuti in copilarie poate fi o solutie atat terifianta cat si una foarte atragatoare. Este o tensiune intre dorinta de a fi recunoscut, continut si incapacitatea de a avea incredere, de a spera ca asta ar fi posibil. Psihoterapia cred ca este in mare masura despre asta. Psihoterapeutul este cel ce cauta, vrea sa il vada pe celalat, vrea sa il recunoasca dincolo de ceea ce un pacient arata sau vrea sa vada in el insusi. Momentele de intalnire sunt nu intotdeauna atat de dese, momentul cand il gasim pe celalat nu este intotdeauna in fiecare sedinta, sedintele sunt jocul in care este inclus si pacientul pentru ca il cautam, si el simte asta.
Este o tensiune intre dorinta de a fi recunoscut, continut si incapacitatea de a avea incredere, de a spera ca asta ar fi posibil.
Winnicott vorbeste de joc ca si realitate, cred ca se refera si la aceasta capacitate de a sta intre doua stari opuse insa concomitente. In spatiul in care, iti si doresti, iti este si teama de ceea ce iti doresti. Contextul psihoterapeutic, cadrul, ofera spatiul in care jocul se desfasoara pentru a oferi incredere, pentru a sustine tensiunea a o explora si o parcurge catre a te lasa gasit. Un proces cu momente eliberatoare insa unul tensionat. Lasa posibilitatea de a creste in sine, de a se dezvolta, de a ajunge mai aproape de un sine adevarat, pe care pacientul il cunoaste, si de a lasa si pe altcineva sa il vada.